PLATON :
“Cel mai sacru dintre toate tribunalele sa fie acela pe care partile si-l vor fi creat ele insele , si pe care il vor fi ales prin buna intelegere.”
JUSTITIA INSTITUTIONALA sau alternativa - ARBITRAJUL
Justitia Institutionala trebuie sa pornesca de la Justitia din Societate, respectiv de la realitate, iar "Realitatea" ne cere o alterantiva - noi va propunem "Arbitrajul" , ca forma de rezolvare rapida si confidentiala a litigiilor.
ROMANIA -JUSTITIE - Justice and Alternative Dispute Resolution - Arbitraj Comercial International
JUSTITIE - opinii, discutii, Forum
http://sites.google.com/site/romaniadezvoltaredurabila/
9 comments:
The banker view
No doubt nearly all bankers want the broad foundations of the existing banking system to be maintained. That system is their bread and butter and it has served them well.
All resources that are no longer unappropriated are owned by some person or persons, where ownership means having exclusive control. Who owns the central bank of the United States, which is the Federal Reserve or the Fed? Its stockholders are member banks. The most powerful of the 12 Federal Reserve banks is the New York Fed. Its ownership is concentrated among a few large banks such as Citibank and JP Morgan Chase.
The Fed’s incorporation or very existence is a form of capital to it, and that's due to its being a creature of Congress. However, Congress makes no appropriations for it and lacks effective day-to-day control. The Fed’s actions are largely independent of Congressional direction.
The Fed is like a large publically-held corporation in which the effective control is actually in the hands of a very few people, like a CEO who sits before a passive board of directors.
The people who run the Fed or heavily influence those who run it are the owners. They include the Federal Reserve Board and the New York Fed, which the large New York banks influence. They include the Secretary of the Treasury. They include Timothy F. Geithner, who is the President and CEO of the Federal Reserve Bank of New York. It was he who is said to have devised and brought about the financing of JP Morgan Chase with regard to the bailout of the failing investment bank Bear Stearns and Company. They include the major banks and dealers who have lined up to exchange hundreds of billions of dollars of questionable collateral for the loan of U.S. Treasury securities that the Fed once held.
The leading bankers who own and operate the central bank not only want the system maintained, they want to increase its hold on the rest of the financial system – the remaining capital markets and their institutions. They want the Federal Reserve System (the Fed) to gain new powers. The subprime crisis is the catalyst for this augmentation in Fed power.
JP Morgan Chase is a key player at the apex of the banking system. Two of its analysts have made it crystal clear that greater Fed regulation lies ahead. What they say is so important that I quote the Reuters article at length:
"This looks like a recession caused by financial markets, which clearly policy makers are not going to take kindly to ... There will be a lot of follow-up," Loeys said.
"This was a run on the securitized world. The bank regulation and the structure of the supervisory system was created for a banking world of taking deposits and making loans. That world has moved towards capital markets, which were regulated from the point of view of consumer protection, but not from a systemic stability point of view," he said.
"Banks did not have the tools to try to protect the capital market from its own excesses." As a result, central banks will be forced to take on more power as they are the entities extending support to the markets, Loeys said.
"Central banks' extension of liquidity to broker-dealers and (the) securitized world is permanent, and will be followed by regulatory control," the analysts wrote.
Notice the heavily bank-oriented (and slanted) world-view in these statements. To paraphrase them, the financial markets caused the recession, not the Fed, and not the banking system. The capital markets, although regulated for consumer protection, are not regulated enough. They are subject to excesses. They threaten the banking system’s stability, so they need to be controlled. The banks cannot do this, so the Fed must. The Fed is the good guy. It’s supporting the system now, and control of brokers and other financial intermediaries doing securitization must follow. Control follows support. The banks, including the central bank, have clean hands. They were passive players in this disaster. The capital markets were the bad guys. The good guys will now have greater power over the bad guys. The good guys will save the system.
The non-banker view
Well, maybe the banking system will be saved so that it may continue to profit bankers for another cycle or two. After all, there is a lot of ruin in a country, and the bankers can do a lot more damage to us. But if several hundred years of bank-induced panics in this nation alone (not to mention those around the world), at a time when our capital markets were in knee pants, do not show us where the problem is, we are either bankers or we are taking something.
Our current banking system has, from the viewpoint of the general public, three main ills. The first of these is that it produces economic instability, that is, a boom-bust cycle or expansion and recession (or depression). The second, which is related to the first, is that it produces a continuing loss in purchasing power of the dollar. Third is that the banking system provides support to ill-conceived and destructive spending policies of the State. These three ills retard a normal course of economic expansion and impoverish many persons in our country in a most unjust way.
Four separate elements are responsible for these failings of the banking system. One is that banks promise that demand deposits will be paid out on demand, but they cannot possibly meet this requirement for all depositors because they lend out the deposits. Furthermore, their lending results in a multiplied total of further deposits and further loans. Second is that the money used in these deposits is fiat money, that is, money declared to be money that has no sound backing or perceived intrinsic worth. Third is that the money in the banking system has been made legal tender by State law. This means that it must be accepted as a payment medium. Fourth is that deposits are insured by a State agency, the Federal Deposit Insurance Corporation.
We could reform the banking system and eliminate its major ills if we rid ourselves of these four elements. We could make demand deposits really be ready and available on demand. We could shift from fiat money to monies that users found acceptable because of their worth or backing. We could rescind the legal tender laws, and we could terminate the FDIC.
Many other regulations could also be thoroughly and completely eliminated while retaining, clarifying, and strengthening laws against various criminal and tortious behaviors. The current apparatus known as the Federal Reserve System could be ended, for example.
We have had one or more of these elements of the existing banking system in place almost from the start of the republic. They are the foundations of the banking system. Our banking system serves the interests of the bankers and politicians very well. That is why we see this system in place today with the form it has despite the ills it produces, for these ills only damage the interests of the general public and the general public does not control the banking system. That is why the bankers will patch up the system if they can. That is why the Fed may end up with even greater power.
Regulation and appearances
It is an interesting fact that the banking system is heavily regulated. This regulation provides the appearance that the banks are under public control. We observe that these regulations are changed from time to time as various banking crises occur. They are changing again now because of the subprime crisis and they will change more in the months ahead. Appearances will again be maintained. The appearance will be given that the politicians or regulators are bringing the bankers to heel.
We will hear about reform; we have heard that refrain before. And reform there will be, but it will not correct the system. It will be reform of certain aspects of the system while leaving that system in place; and those reforms will be designed to prolong and enlarge the privileged position of the bankers. Remedies will be applied whose aim is to resuscitate the banks so that they can continue to profit while inflicting untold harm. The fact is that the system cannot be reformed by any piecemeal regulation or deregulation, because the regulators are part of the system and help keep it alive. The system relies upon the four elements noted above, and until those are eliminated, the existing system will remain in place.
Maintaining the bank cartel
Bank regulation is actually in the interests of the banks, not the public. The banks are running an operation in which they print fiat money and lend it out. Their goal is to run that system as long as possible so as to make as much profit as possible for themselves. The goal of regulation is the survival of this arrangement and the sustenance of the banks’ ability to print fiat money and lend it out at interest indefinitely.
If crises occur, the bankers may undergo regulations of various sorts. These act to control the individual banks so that they do not bring down the system. If, for example, the banks were to print money without restraint, the system would quickly grind to a halt as hyperinflation proceeded. Collectively, the banks must have a means to prevent excessive note issue in order to continue their note issuance. Regulation and central banking achieve that purpose. There is an optimal rate of inflation so as to hold up bank profits while ensuring the survival of various interests including the government itself.
The State participates in the cartelization and prolongation of the fiat money bank system. In return, bankers contribute heavily to politicians at all levels of government. The kinds of regulations that occur, such as deposit insurance, are designed to prop up the system.
The bank cartel has its problems, as all cartels do. The Basel Accords take country cartels to an international level in order to prevent the banking system of any one country from gaining a competitive edge.
Bank regulation typically controls the risk levels of the assets that banks hold. If asset risk is not controlled from without, the individual banks have a tendency to ramp up their risk-taking, especially when their deposits are insured. This endangers the entire system. Lax regulation in the last few years accompanied higher leverage of banks, risky off-balance sheet entities, loans to hedge funds, investment in risky subprime loans, etc.
Unless the cartel is enforced through regulation of the individual banks, banks have a tendency to make an excessive amount of bad loans. The end result is systemwide destruction. In terms of insolvency of the banking system, this has already occurred. Each day a new bank makes headlines by an announcement that it is raising billions of dollars of new capital.
The Fed’s current rescue operation is buying time so that banks can obtain more capital and liquidate bad loans or ship them off to the Fed in return for Treasury bills. But its measures are designed not only to save the banking cartel but to bring investment bankers and broker-dealers under its control. Congress looks ready to cooperate in that endeavor by strengthening not only the Fed but also the SEC.
Conclusion
The best solution to the financial problems brought about by the Fed’s past bubblenomics is analogous to a "big bath": write the old system off and start up a new one with sound fundamentals. That means eliminating legal tender laws, doing away with monopoly government fiat money, and making institutions that claim to be depositories for money actually hold that money.
Instead, the U.S. is following its tried and false strategy of bandaging up the banking system at great cost to non-bankers. If the system survives, there is likely to be a prolonged period of economic underperformance but the Fed will be rewarded for its past bad behavior.
Amazingly enough, the Fed, whose behavior brought about this crisis, looks to be the big winner. Maybe they did not plan this result, but they certainly knew that they were in the driver’s seat.
Central banking must be destroyed before it totally destroys us.
Last December, Wachtell, Lipton, Rosen & Katz advised the two buyers in a deal to take Harrah's Entertainment Inc. private. If the $28 billion cash-and-debt deal goes through as planned, it would be the third-biggest private equity deal of 2006.
Wachtell is no stranger to leveraged buyouts, but until recently the firm primarily focused on more public-company M&A work. No longer. Wachtell advised on seven private equity deals worth more than $69 billion in 2006, fourth-best among law firms, according to Mergermarket Limited's North American private equity deals-by-value rankings.
Other nontraditional private equity firms made their presence known as well: Sullivan & Cromwell, which formalized its private equity practice just three years ago, worked on $45 billion worth of deals in 2006, and finished sixth. Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom, which has strong M&A and investment management practices but has not traditionally been known as a private equity player, finished the year in seventh place with $42 billion in deals. Even Akin Gump Strauss Hauer & Feld, not known for M&A or private equity work, got in on the action, advising on deals worth $28 billion, and finished 11th. For the traditional private equity firms, a fraternity that includes Simpson Thacher & Bartlett (which worked on $143 billion in private equity deals in 2006), Cleary Gottlieb Steen & Hamilton ($87 billion), and Ropes & Gray ($75 billion), the message was clear: There are new faces in the clubhouse, and they are here to stay.
"There's nothing magical about a private equity deal," says Sullivan & Cromwell M&A head James Morphy. "There's no reason to think Sullivan can't operate in that environment."
For the lawyers who work on leveraged buyouts, there is no mystery behind the surge of interest in their practice area. The market, by any measure, is rocking. There were 1,137 private equity transactions in the United States in 2006 worth about $476 billion in total -- nearly double the value from the year before. Private equity transactions accounted for 35 percent of the total value of the U.S. M&A market, up from 23 percent the year before. Each deal seemed to come packaged with a superlative: the deal that saved General Motors Corp. (Cerberus Capital Management, L.P.'s $14 billion purchase of 51 percent of GMAC LLC, General Motors' financing arm); the behemoth (The Blackstone Group L.P.'s record-breaking $39 billion purchase of Equity Office Properties Trust); and, with the bid for Harrah's by Apollo Management and Texas Pacific Group, the biggest gamble ever made on the house.
Newcomers benefited, but the old hands weren't exactly left dining alone. "If you could see me, you could see that I am smiling," says Franci Blassberg, a private equity partner at Debevoise & Plimpton (which advised on $16 billion in deals in 2006).
"All practices hit on all cylinders," says Newcomb Stillwell, a private equity partner at Ropes & Gray. More deals mean more opportunities, and the continued growth of club deals has only contributed to the size of the deals -- and the dispersion of work.
"It mirrors anytime there's a bubble," says Michael Ryan, a partner at Cleary. "Clients see bandwidth constraints. Established firms get more work, and other firms come up." Firms follow different paths to private equity work. M&A lawyers often meet private equity buyers when working as counsel for target-side corporate sellers. Another avenue is through club deals, which often involve multiple private equity firms with multiple law firms working together on the same side. This is the cocktail party method -- if the lawyers make a good impression, they may get called on to work on future deals.
The dividends of more work, however, are more than just more money. Associates, particularly midlevels with a few years under their belts, are leaving for big paychecks. "An unintended consequence of our level of market share in private equity is that as private equity firms have grown, they've all developed in-house legal staffs, starting from zero, five years ago," says Simpson partner Alan Klein. "They're trying to populate those staffs with our associates." (Seven lawyers left Simpson for private equity shops last year, according to Corporate Counsel, a sibling publication of The American Lawyer. Partly to stem defections, Simpson raised associate salaries in January, prompting a raise-a-thon among its competitors.)
Jeffrey Tabak, a fund formation partner at Weil, Gotshal & Manges, says Weil is hiring -- both experienced associates and those willing to be trained. Debevoise's Blassberg was alone among those partners surveyed for this article who said that associate turnover isn't a problem. "We expect a certain number of associates to leave," she says, and that can be a benefit. "Some of my former associates are now my clients." Blassberg says that Debevoise hasn't noticed any spike in the number of associate departures.
With more work and sometimes not enough lawyers to do it, firms are having to make tough decisions about taking on new business. "Someone you don't have a relationship with, you think twice about whether you can stretch your resources," Klein says. By the same token, he says, the business goes in cycles -- so he asks himself whether he can afford not to develop those new relationships. "We're constantly balancing whether we should take on a new client or not," he says.
Even those firms with too much work and too few associates to do it seem reluctant to cede market share to their competitors. As one might expect, the traditional private equity powers say they are best equipped to do the work. Blassberg, for example, touts the bona fides of Debevoise's financing team, which offers "a Chinese menu of capabilities" for private equity clients. Kirk Radke of Kirkland & Ellis mentions his firm's "geographic capabilities," which give it a leg up on multijurisdictional transactions. Tabak says that lawyers who work on private equity deals at Weil benefit from having people on board who understand the underlying documents that established the fund -- a capability that only a handful of firms can match.
Tabak -- and the other traditional players -- say they benefit from specializing in the discipline. "We work in a private equity group," Tabak says. "This is what we do all the time." (Tabak and the other partners interviewed for this story were careful to say they weren't disparaging the capabilities of any particular firm).
As one might also expect, nontraditionals aren't buying the notion that they are second-class citizens in the leveraged buyout universe. In an e-mail exchange, Wachtell partner Adam Emmerich says his firm has represented Apollo Management, one of Harrah's buyers, for a decade. Wachtell is "strong in all the myriad components of private equity work, including public and private acquisitions, debt and equity financing, fund formation, management compensation, and recapitalizations," he writes.
Sullivan's Morphy dismisses the notion that other firms can offer clients better representation by virtue of having been in the leveraged buyout game longer. The prevalence of club deals, which involve multiple firms and their attendant lawyers, often make the deals more complicated.
Ropes & Gray, in some sense, fits both the old-hand and newcomer description. The firm has worked on buyouts for years, but has seen its profile skyrocket in the past five, as the Boston-based firm has emerged as a major market player.
Stillwell, the Ropes & Gray private equity partner, knows from experience not to underestimate his competitors. There are first-class firms with deep experience in M&A now doing private equity deals, he says. "I think it's very hard, but it wouldn't surprise me to see one or two develop bigger profiles in the space," he says. "Even high walls can be overcome by pole vaults."
With a half-trillion dollars in deals at stake, there's more incentive to get over that wall than before.
Bâlciul electoral...
Felicia RUSANU | 15 Mai 2008
Mici, bere, pancarte electorale, promisiuni si iar promisiuni. Cam asta ofera clasa noastra politica, acum, in prag de alegeri locale. Si nu numai asta. Evident si balacareala cu care ne-am obisnuit deja, de 18 ani incoace. Mai sunt doar trei saptamâni pâna la marea confruntare, iar candidatii se razboiesc care pe unde apuca. Fotoliul de primar al Capitalei este unul dintre cele mai râvnite, candidatii intrând in ringul politic pentru trânta electorala. In ajutorul lor sar in mod indubitabil sefii de partide, si chiar presedintele Basescu sau premierul Tariceanu. Asta chiar daca cei doi constientizeaza ca incalca prerogativele constitutionale. Nu conteaza prea mult aceste lucruri pentru cei doi demnitari. Important este ca oamenii lor, candidatii pentru Primaria Bucurestiului sau pentru cele de sectoare, sa obtina aceste portofolii. Asa s-a intâmplat si in cazul lui Blaga, Diaconescu sau Orban. Din dorinta de a obtine câti mai electori, mai marii partidelor din care fac parte au intervenit, sustinându-i fara nici o retinere. Basescu il ia in brate pe fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, incercând sa arate opinei publice cât de bun manager este acesta si cât de bine ar conduce el Bucurestiul (Sa speram ca nu la fel de bine ca actualul primar al Capitalei, Adriean Videanu!). Tariceanu il prezinta pe Orban ca fiind cel mai potrivit pentru Capitala, iar Diaconescu este sustinut fara rezerve de seful sau de partid, Mircea Geoana. Si din tot acest amalgam de promisiuni si angajamente fatarnice, ce sa mai inteleaga bietul român? Cu cine sa mai voteze alegatorul nostru, când te gândesti ca toti candidatii sunt facuti din acelasi aluat, iar la 18 ani de la prabusirea comunismului, toti cei care s-au perindat pe la putere nu au facut nimic pentru a schimba viata românilor. Toti se dau „cocosi” in campaniile electorale, iar când ajung la putere uita de promisiunile facute. Si le reinnoiesc doar o data la patru ani, atunci când sunt interesati de obtinerea unui nou mandat...
UE - Pericolul unei a doua URSS
Victor RONCEA
Nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile, spunea Stalin, conducatorul URSS. Seful UE, Jose Manuel Durao Barroso, care si eI a cochetat in tinerete cu ideologia comunista, pare sa fie astazi gelos pe puterile lui Iosif Visaroniovici Djugajvili Stalin, cand e vorba de votul Irlandei."NU inseamna NU!", spun irlandezii, cetateni europeni egali in drepturi cu orice alti cetateni ai UE. Cu toate acestea, "ingaduitoare" cu ei, Comisia Europeana le spune sa se mai (ras)gandesca.Cunoscutul scriitor anticomunist Vladimir Bukovski, un vizionar in multe privinte - de exemplu, el a previzionat ca migratiile tiganilor vor distruge principiile UE mai repede decat se crede - a prezentat deja proiectia statului supranational european care incearca sa preia rolul fostei URSS, intr-un eseu remarcabil. "Scopul modestei mele lucrari - scrie Bukovski, neimpacatul luptator cu sistemele comuniste mascate sub diverse forme - este de a arata cum sub actiunea acestor forte, o Piata comuna de state libere si suverane s-a transformat incetul cu incetul in schita unei noi URSS, una diferita de cea veche, mai soft si in perfecta adecvare cu ideile dominante ale epocii noastre, pe care le deturneaza in vederea construirii unui sistem final, la fel de patogen si liberticid, precum si modelul ei". Socialistii UE, "cu fata umana", se folosesc astazi, spre deosebire de marxisti, de forme mai sofisticate de dominare. Daca teroristii marxist-leninisti "trageau cu mitraliera in obrazul lui Hristos", in numele proletariatului revolutionar si al egalitatii maselor, in prezent, afirma Bukovski, notiunile acestea au fost inlocuite cu egalitatea in drepturi si conceptul "minoritatilor oprimate", mai ales a celor sexuale, folosite ca instrumente de tortura asupra statelor conservatoare. Din acest punct de vedere, Irlanda, unul dintre cele mai religioase state europene, are toate motivele sa spuna "NU!". Desi aproape eludat in restul Europei, subiectul identitatii nationale si religioase a fost unul dintre cele mai aprins dezbatute in Irlanda. Se pare ca irlandezii nu au putut uita ca si primul proiect de reforma a actualei structuri politico-economice europene - Constitutia UE - a cazut dupa ce liderii crestini din Uniune, Papa Ioan Paul al II-lea, Patriarhul Teoctist si Arhiepiscopul Christodoulos au cerut, in van, stipularea in document a radacinilor crestine ale Europei.La momentul votului pentru Constitutia UE, Danielle Mitterrand, sotia fostului presedinte francez, spunea: "Constitutia europeana institutionalizeaza un sistem care face din om un subiect economic, un sistem care genereaza si mai multa saracie, somaj, poluare... Acest tratat instituie o alta dictatura pe care noi nu o vrem". Si a cazut; chiar in Franta.Pentru a preintampina insa astfel de momente penibile si in ce priveste noul proiect, rebotezat Tratatul de la Lisabona, Guvernul UE a solicitat schimbarea consultarii populare, deci a bazei democratiei, cu votul in Parlamente. Asa a trecut si la noi: ca prin branza. Daca luam la scarmanat onor parlamentarii sau biata natiune desconsiderata ma indoiesc ca macar 1% are cunostinta despre esenta acestui Tratat. Este normal? NU!, dupa cum au spus irlandezii evocand in dezbaterea pentru Referendum si acest argument. Pe langa aceasta a contat, desigur, pierderea aproape completa a suveranitatii nationale prin infiintarea posturilor de "presedinte" si ministru de Externe al UE, ca si micsorarea numarului de ministri/comisari de la 27 la 18, in defavoarea statelor mai mici. Cu alte cuvinte, unii vor fi mai egali decat altii.Bukovski mai releva ca, analizand documente sustrase din Arhivele secrete moscovite, reiese ca ideea "Casei comune europene", in care Europa de Est sa-si dea mana democratic cu Europa Occidentala in folosul Noii Rusii apartine de fapt ultimului presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov. Ea a fost prezentata intai in martie 1987 si relansata apoi, intr-un discurs sustinut chiar in plenul Adunarii Generale a Consiliului Europei, in 1989. Dupa care imperiul sovietic s-a rematerializat si s-a nascut noua UE, o a doua URSS, spune Bukovski. Un avertisment de care ar trebui sa tinem seama.
Stelian Negrea
Welcome in paradisul juridic al Europei
07/07/2008 | Articol vizualizat de 84 oride Stelian Negrea Stelian Negrea
Infractori pe care Europa nu putea sa ii mai incapa vor veni in Romania pentru exonerari si reduceri de sanctiuni. Turismul juridic va inflori: persoane cu o pedeapsa prea mare si urat mirositoare vor fi ajutate de batranei aparent neputinciosi, imbracati in robe negre nu in halate albe, sa duca din nou o viata normala, lipsita de griji. La fel cum Tiriac&compania se duc in paradisurile fiscale pentru un off-shore „free of taxes”, la fel toata crema de infractori ai Europei va putea veni in Romania pentru o usurare de pedeapsa. Dai o teapa la Bruxelles sau la Paris, vino la Bucuresti si vei avea un vis!
Apropiatul raport pe justitie al Comisiei Europene despre Romania mai reprezinta si altceva decat un moft al unor functionarasi europeni care vor sa-si justifice zecile de mii de euro pe care ii toaca de la contribuabilul lor. Acesta reconfirma ca anchilozatul sistem juridic romanesc a cheltuit banii degeaba, ca taxele si impozitele platite de noi toti „pentru finantarea modernizarii si reimprospatarii” acestuia au fost aruncate pe fereastra, ca tineretul judecatoresc nu s-a impus in fata brontozaurilor din era comunista.
Ce fantezie nebuna iti vajaie pe la ureche ca un glont: sa poti sa te gandesti macar un minut la posibilitatea de a-i da noi, la randul nostru, in judecata pe acestia pentru a ne recupera banii cheltuiti aiurea. In fond, ei au prestat servicii juridice publice care ti-au adus tie, pe banii tai, prejudicii.
Totusi suntem fortati de ratiune sa vedem si partea plina a paharului. In afara de cateva mici „nedreptaturi“ nu poti spune ca judecarea unei infractiuni economice realizate in Europa dar judecata, de exemplu, la impunatorul Tribunal al Justitiei din Targoviste, e un lucru rau. In fond, vom avea cresteri economice pe linie in zona respectiva: ale turismului, ale consumului din cele doua supermarketuri, ale benzinariilor care vor vinde mai mult combustibil etc. Ba chiar uluit de „ospitalitatea” noastra juridica, saracul infractor va investi in „real estate” in zona Targoviste, ba poate va porni un “biznis” oarecare, care oricum va creste pentru ca in Romania toti indicatorii macroeconomici stau numai in sus. Cu siguranta va duce vorba in zona lui de bastina despre omenia locuitorilor din Targoviste si mai ales a judecatorului trecut un pic peste 55 de ani, carunt, cu o situatie materiala precara, dar dispus la mici concesii pe spatele doamnei oarbe.
Pe acest sistem juridic putred, care va continua sa fie monitorizat de Europa, sta fundamentul capitalismului romanesc, proprietatea privata, carora unora ideologia le-a dat ghes sa o eticheteze drept „un moft”.
Pe langa conflicte comerciale interminabile pe care fiecare om de afaceri „de la vladica la opinca” le-a avut cel putin o singura data in justitie, proprietatea privata e la mana acestor vistiernici ai justetei. Hala in care iti produci canapele sau autoturismele cu care iti cari marfa catre furnizor sunt la mana acestor paharnici ai dreptatii.
In aceste conditii, nu mai bine stai „stramb si judeci drept” cand vezi ca alti bani din taxele si impozitele platite de tine sunt alocate pentru Mi(ni)ster al Justitiei?
Discriminarea s-a certificat, pentru prima dată, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În baza deciziei CNCD, unii magistraţi au declaşat acţiuni la colegii lor judecători, iar instanţele au admis. Ulterior, pe bandă rulantă, astfel de acţiuni - făcute în numele asociaţiilor de magistraţi, care au proliferat din 2005 - au fost admise, iar statul este şi acum bun de plată.
Dincolo de incoerenţa legislativă, roba de judecător n-are nimic de-a face cu cerşeala la colegi pentru rotunjirea veniturilor, iar a executa statul dând onorariu executorului judecătoresc aproximativ aceeaşi sumă revendicată deja frizează ridicolul.
În "considerarea egalităţii de drepturi şi obligaţii", magistraţii au declanşat acţiuni în instanţă de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv recunoaşterii gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv, de curte de apel.
Au fost formulate acţiuni de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Solicitarea recunoaşterii gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv, de curte de apel, este motivată de îndeplinirea condiţiei vechimii de 5, respectiv, 6 ani în funcţia de judecător, potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum şi celelalte criterii prevăzute de lege pentru recunoaşterea gradului profesional.
Totodată, în susţinerea cererilor formulate, magistraţii au invocat decizii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost anulate Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv de către procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
"Soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - împotriva acestor hotărâri au formulat recursuri toţi procurorii vizaţi de respectivele hotărâri, iar soluţiile date în cauzele soluţionate până în prezent de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost de admitere a recursurilor, anulare a hotărârilor atacate, cu consecinţa admiterii cererilor recurenţilor de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", spun magistraţii
În motivarea soluţiilor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că reclamanţii nu au solicitat promovarea la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, iar prin hotărârea CSM s-ar fi făcut confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora;
Instanţa supremă a reţinut că nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului instanţei supreme ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor DIICOT în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului ICCJ.
CSM susţine că discriminarea este produsă în raport de ceilalţi procurori şi de toţi judecătorii - în materia pomovării magistraţilor -, arătând că regula o constituie concursul organizat la nivel naţional, regulă care nu cunoaşte nicio derogare, iar excepţiile trebuie să fie exprese, nu deduse indirect şi forţat.
CSM subliniază faptul că prelevarea procurorilor DNA şi DIICOT de alte dispoziţii legale, vizând caracterul special al structurii din care fac parte (dispoziţii care nu prevăd înlăturarea obligaţiei de participare la concursul naţional pentru obţinerea gradului profesional), pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.
Pornind de la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare, Curtea Constituţională, prin decizia 866/2006, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea 303/2004, în ce priveşte cerinţa îndeplinirii funcţiei de judecător în ultimii doi ani prealabili promovării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că aceste dispoziţii nu ţin seama de statutul de magistrat al procurorilor şi încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Crearea jurisprudenţială a unei căi lăturalnice pentru anumiţi procurori pentru a accede în gradul cel mai înalt şi, posibil "omisso medio", prin eludarea concursurilor la care judecătorii şi ceilalţi procurori sunt supuşi, contravine dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului 137 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, susţine CSM.
Printr-un simplu interviu susţinut pentru numirea la DNA şi DIICOT, fără criterii prestabilite şi ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii, eludând trei concursuri de promovare, un procuror cu grad de parchet de judecătorie, cu 6 ani vechime în funcţie, obţine grad corespunzător Parchetului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
În ciuda susţinerilor CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contenciso administrativ a admis pe bandă cererile procurorilor DNA, DIICOT şi a altor magistraţi.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, discriminarea se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare. Ori, în mod constant Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererile judecătorilor şi procurorilor care nu îndeplineau condiţiile legale pentru recunoaşterea gradului profesional superior.
Consiliul Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiate, solicitările similare formulate de mai mulţi judecători, de recunoaştere a gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv de curte de apel, însă instanţa supremă respinge argumentele CSM în acsete cazuri de recunoaşterea gradului profesional, promovând pur şi simplu, fără examen, magistraţi.
Efecte sunt şi de ordin financiar, pentru că promovarea înseamnă automat majorarea salariului şi a sporurilor, obţinute în baza discriminărilor invocate.
Pe de altă parte, nu numai magistraţii sunt cei care reclamă drepturi salariale, ci şi angajaţi ai personalului auxiliar.
De exemplu, anul trecut, aproximativ 2.000 de procese au fost deschise Ministerului Public. Un număr de 187 de angajaţi au dat în judecată Ministerul Public şi au cerut acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut de Legea 50/1996, iar şase angajaţi au câştigat acordarea diferenţelor de salarizare a funcţionarilor publici din teritoriu faţă de funcţionarii publici din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, 38 de angajaţi ai Parchetului au obţinut sporul de confidenţialitate, iar alţi şase au dat în judecată instituţia pentru a obţine sporul de periculozitate, arată Ministerul Public.
Alţi angajaţi şi-au dai instituţia în judecată pentru plata "sporului pentru şedinţele de faliment" şi pentru "sporului de urmărire penală".
Sporul de calculator reclamat a fost câştigat de doi angajaţi, alţi 27 pierzând procesul, adaugă Ministerul Public.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a făcut apel la magistraţi să-şi tempereze acţiunile împotriva Ministerului, instanţele oblige Ministerul Finanţelor să aloce fondurile pentru plata sumelor cerute de judecători şi procurori în procese.
"Ţinând seama de faptul că Ministerului Economiei şi Finanţelor îi incumbă, potrivit art.19 din Legea 500/2002, obligaţia întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiţiei s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătoreşti, instanţa va obliga pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii sumelor stabilite prin prezenta hotărâre", se arată în motivarea deciziei privind-o pe Maria Huza - fost membru al CSM, magistrat pensionat - în care Curtea de Apel Bucureşti acordă "plata către reclamantă a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizaţia brută lunară pentru perioada aprilie 2005 - 1 februarie 2006, actualizată cu indicele de inflaţiei de la data naşterii dreptului până la plata efectivă a acestuia".
(Material realizat de Lucia Efrim şi Irina Dârlea; toto@mediafax.ro, irina.darlea@mediafax.ro)
Isarescu pune relaxarea creditelor pe umerii bancilor
16 ianuarie 2009 de Gabriela Folcut
Romanii pot sa acceseze, incepand cu luna ianuarie, credite garantate cu ipoteci, care au drept garantii ipoteci locative si terenuri intravilane, cu un grad de indatorae maxim de 60-65%, odata cu eliminarea stres-testului, dar, in schimb, trebuie sa aduca un avans minim de 10%. Aceasta este prima miscare a Bancii Nationale a Romaniei de relaxare a creditarii in 2009, ceruta insistent de bancheri si de piata. Insa mai putin de un sfert dintre cele 42 de banci de pe piata vor acorda credite relaxate, potrivit lui Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din banca centrala.
Desi guvernatorul Isarescu a facut primul pas si a dat unda verde creditelor garantate cu ipoteci, bancherii sunt insa sceptici si nu iau in calcul o relaxare a finantarilor.
Motivul il reprezinta frana pe finantarea primita de la bancile-mama, iar noile conditii se vor aplica diferentiat de la banca la banca, in functie de creditele neperformante pe care le au in portofolii, pe acest segment. “Nu vad o relaxare a creditarii, problema ramane cu cererea si finantarea. Mai putin de un sfert dintre bancile din sistem vor avea credite relaxate. Sunt banci care au anuntat ca doresc sa ramana la gradul de indatorare conform normelor existente. Dupa modificare, bancile trimit normele la BNR pentru aprobare, iar daca sunt prea optimiste, le trimitem inapoi. Speram ca, in doua-trei zile din momentul in care ne-au trimis noile norme, sa le dam un raspuns”, a declarat pentru Business Standard Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancare din BNR.
Cinteza exclude practicarea unui avans zero la creditele garantate cu ipoteca, aceasta masura fiind aplicabila doar daca imprumuturile sunt garantate cu depozit colateral.
BNR a decis ieri sa elimine obligatia de a aplica teste de stres pentru clientii care solicita credite cu garantii ipotecare, dar a mentinut prevederea privind acceptarea veniturilor in functie de cele declarate anul anterior in fisa fiscala, cu o marja de 20%. “CA al BNR considera oportuna diferentierea conditiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci fata de cele aplicabile altor categorii de credite si, in consecinta, amendarea Regulamentului”, se arata in comunicatul BNR. Noile prevederi vor intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.
Reprezentantii BNR considera ca bancile pot calcula “un grad de indatorare mai mare pentru solicitantii de credite, daca acestia vor garanta imprumuturile cu proprietati imobiliare de buna calitate”, dar evolutia creditarii depinde, in principal, de capacitatea bancilor de a mobiliza resursele financiare. Ionut Dumitru, analist-sef la Raiffeisen Bank, admite ca factorul “cel mai important in incetinirea creditarii este, fara niciun dubiu, reducerea disponibilitatii finantarii externe si scumpirea substantiala a acesteia”. Bancile urmeaza sa-si definitiveze noile norme in aproximativ o saptamana. Gradul de indatorare ar putea fi ridicat diferentiat de la banca la banca, in functie de istoricul de creditare pe acest segment, nivelul actual fiind intre 30% si 55%. “Bancherii se pregatesc sa acorde credite ipotecare cu un avans minim de 20-25% din valoarea locuintei”, a spus Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.
Miscarea bancii centrale, de limitare a efectelor crizei internationale asupra economiei romanesti, in situatia in care creditarea este blocata, in principal, din lipsa resurselor de finantare, ar putea da totusi un imbold pentru dezmortirea pietei imobiliare. Impactul restrangerii finantarilor si al noului Regulament a determinat bancherii sa-si restranga activitatea si chiar sa inchida unitati. Avansul creditului neguvernamental, raportat la luna similara din 2007, a scazut de la 44,8%, in octombrie, la 38,3%, in noiembrie, iar analistii calculeaza pentru finele lui 2009 un salt anual de 15-20%.
Decizia de ieri vine sa modifice Regulamentul BNR din octombrie prin care au intrat in vigoare restrictii cu privire la creditarea persoanelor fizice. Populatia are credite la banci in valoare de peste 25 mld. euro, potrivit datelor BNR de la finele lui noiembrie 2008, din care peste 56% reprezinta finantari in valuta.
Ce e nou in piata creditarii din ianuarie
>BNR a eliminat stres-testul la creditele garantate cu ipoteci
>Gradul maxim de indatorare poate ajunge la 65%
>Avans minim acceptat de BNR, 10%
>Mai putin de un sfert dintre banci si-ar putea relaxa normele Surse: BNR, bancheri
Yes indeed, in some moments I can reveal that I acquiesce in with you, but you may be making allowance for other options.
to the article there is even now a question as you did in the decrease publication of this beg www.google.com/ie?as_q=normandale community college library ?
I noticed the utter you have not used. Or you use the dreary methods of helping of the resource. I have a week and do necheg
Post a Comment